1. Istoricul comunei

1.1. Vechimea si originea denumirii comunei

Traditia spune ca in vechime afara de Luncavita propriu-zisa ar fi fost si o Luncavita Mica, asezata la sud-vest de Luncavita, pe marginea paraului ce coboara de la Verendinul Mare si poenita pe locul numit Saliste, in actualul hotar al satului Verendin. Mai tarziu locuitorii Luncavitei Mici s-au mutat din aceasta vale, probabil din cauza unor inundatii provenite din ploi torentiale, si s-au asezat mai spre deal unindu-se cu locuitorii Verendinului de pe atunci. Deci Verendinul actual s-a format din vechii locuitori ai Luncavitei Mici, probabil inundata, si locuitorii Verendinului de pe atunci. Printre familiile care s-au mutat din Luncavita Mica in Verendin sunt amintite: Sarga, din care se crede ca se trage famila Serengau, Vela transformat in Velescu si Jurca, tansformat in Jurchescu, familii care formeaza majoritatea satului Verendin.
Tot traditia spune ca primele familii care apar la infiintarea satului Luncavita (Mare) ar fi fost romani ortodoxi, care au venit sub forma de colonisti din Oltenia, din apropierea actualului oras Cetate, de la locul numit Valea Oii. Printre familiile stramutate se numara: Traisteu, transformandu-se in Trastau, apoi Badea in Badescu, Vuc in Vuculescu, Serba in Serbescu. Familiile Trasteu si Badea s-au asezat pe malul stang al paraului Luncavita, iar celelalte familii s-au asezat pe malul drept al paraului. Sporirea numarului de locuitori a dus ca mai tarziu, colonistii sa-si construiasca o biserica din lemn la care veneau sa se roage si locuitorii satului Verendin. Locul bisericii se numeste si acum "Biserica batrana".
Din lucrarea lui Iosif Balan intitulata "Numiri de localitati", la pagina 56/1898, aflam urmatoarele: "In partile sudice ale Banatului spre nord de teritoriul Megiei (Mehadia) se afla un teritoriu muntos plin de pasuni si chei. Acest teritoriu care cuprinde hotarele comunelor: Pirvova, Lapusnicel, Petnic, Iablanita, Crusovat, Cuptoare, Mehadica, Verendin, Luncavita, Cornea se numeste Craina, iar prin partea sudica a Crainei curge raul Craiova". La paginile 
86 - 94 sunt insiruite numele comunelor existente pe acele vremuri, si de aici aflam la pagina 90 despre originea denumirii Luncavita. Vechile denumiri Lunca, Luncava, Luncavita, maghiar Kyslukavicza, sunt atestate cu ocazia actelor de donatie facute de regele Ladislau I in anul 1440, Episcopiei de Cenad cat si lui Ladislau, Temesely si Des, copiii lui Petru sa fie introdusi in proprietatea comunelor Luncavita Mare, Luncavita Mica si Criva Mijlocie, care se afla in cercul Mehadiei, asupra carora li s-a facut o donatie noua. La 1447, guvernatorul Ioan Huniady reinoieste iarasi aceasta donatie lui Temesely, Des si Ladislau .
Deci despre actuala denumire a comunei Luncavita putem spune ca s-a schimbat de-a lungul veacurilor aproximativ in urmatoarea ordine: Lunca la inceput, apoi Luncava si Luncavita, maghiar Kyslukavicza. Denumirea de Luncavita presupune ca deriva de la cuvantul slavon "Lunca".

1.2. Prima mentiune documentara asupra comunei Luncavita

Despre prima mentiune ducumentara asupra comunei Luncavita aflam de la istoricul maghiar Pesty Frigyes. In carte sa intitulata "Istoria Banatului de Severin" , tiparita la Budapesta in anul 1878, la pagina 300 vol.2 aflam urmatoarele : "In vechime Luncavita, chiar Lunkawicza, langa Domasnea in judetul Severin.... Regele Ladislau I lasa in anul 1440 Episcopiei de Cenad ca pe Ladislau, Temesely si Des, copiii lui Petru, sa-i introduca in proprietatea comunelor Luncavita Mare, Luncavita Mica si Criva Mijlocie, care se afla in cercul Mehadia, asupra carora li s-a facut o donatie noua. Guvernatorul Ioan Huniady, in anul 1447, le da iarasi ca donatie noua lui Temesely si Des, copii lui Petru, jumatate din proprietatea comunelor Luncavita Mare, Luncavita Mica apartinatoare cercului Mehadiei. Cealalta jumatate a Luncavitei Mari a posedat-o Crechwal, copilul lui Bogdan".

1.3. Schimbari teritorial-administrative care au survenit in formarea comunei si a satelor din cele mai vechi timpuri pana in prezent

Prin anul 1539 proprietarul acestui sat a fost Mihail Tornyey. Conform conscrierii din anul 1603 " in satul Luncavita Gheorghe Serba, Mihai ... si nevasta lui Geroza datorau dare de poarta ..." O conscriere din 1690-1700 insiruie Luncavita ca apartinand cercului Caransebes. La batalionul Jupanescului, format in 1769, formand batalionul roman de graniceri in 1774, imparatul Iosif al II-lea a adaugat si satul Verendin si comuna Luncavita la teritoriul graniceresc existent in Craina. Pe timpul infiintarii regimentului romano-banatic graniceresc, Luncavita tinea de compania Teregova. Despre istoria mai noua a acestei comunei se stie ca turcii in anul 1788 i-au dat foc, locuitorii scapand in desisurile padurilor. 
Din cele relatate mai sus rezulta ca intre anii 1440-1559 au existat doua sate cu numele de Luncavita (Luncavita Mare si Luncavita Mica). In vremea de dominatie maghiara, atunci cand au fost maghiarizate numele tuturor satelor din Ardeal si Banat, si numele comunei Luncavita a fost schimbat in "Nagy-Lanchas", adica Luncavita Mare.

1.4. Momente istorice mai importante din viata economica, politica si social-culturala a comunei

Inainte vreme locuitorii comunei Luncavita au avut biserica comuna cu Verendinul, dar aceasta biserica s-a daramat in anul 1830 si in locul ei s-a zidit una noua. De asemenea se stie ca din anul 1851, Luncavita are o scoala comunala pentru 100 de elevi. De la istoriograful banatean Patriciu Dragalina in a sa carte "Din istoria Banatului de Severin", partea a III-a, pag. 196-197, editata in 1902, aflam despre Batalia de la Cornea din 4 Iulie 1738. "Astfel la 2 Iulie austriecii inaintara catre dealul Domasnei ciocnindu-se neincetat cu cete turcesti, de care clocoteau padurile. Marsul prin cheile Armenisului, ale Teregovei, era anevoios si cerea multa bagare de seama. Greul armatelor turcesti ocupasera dealurile de la Cornea si din multimea corturilor si a stindardelor se vedea ca puterea lor era considerabila. Austriecii vazandu-i, se asezara in ordine de bataie. Aripa stanga tinea platoul de langa Cornea, cea dreapta "Turcii Morti" (platou cu acest nume in cuprinsul actualei comune Luncavita spre nord, si azi cu aceasta denumire), iar in centru ridicaturile care formeaza cumpana apelor intre Timis si Belareca. O vale afunda despartea beligerantii. Printul de Hildburghausen cunoscu insemnatatea unui deal de la aripa stanga si cu invoirea lui Wallis aduse aici cinci batalioane de infanterie si artilerie. La porunca lui Königsegg insa revocandu-se aceste dispozitiuni ramasesera intru apararea acestui punct insemnat numai 100 (o suta) de infanteristi si tot atatia dragoni. Observand turcii cele petrecute pe deal, navalira asupra aripei din stanga. Astfel austriecii nu putura sa reziste. Incurajati de primul succes, dusmanii ataca, sparg centrul si strabat chiar in cartierul general, unde dupa vechiul lor obicei incepura sa jefuiasca si sa faca prada. Generalul Philibert alergand aci cu un regiment de chirasiri ii respinse si puse capat succeselor turcesti. Cu mult noroc s-a luptat aripa dreapta, condusa de ginerele imparatului (ducele Francisc de Loterigia). Austriecii ucisera atata multime de turci, incat de atunci acele locuri sunt numite "Turcii morti". Aripa dreapta decise lupta. Turcii fugira in ruptul capului pe intreaga linie, lasand in mainile invingatorilor 5(cinci) tunuri proviant si munitiunea toata. Batalia a tinut de la ora 1 la 5 dupa amiaza."
Tot de la acest istoriograf aflam la pag. 114, partea I, ca" Meedia (Mehadia, nume ce pare sa insemne "media" - la jumatatea distantei), si tinutul sau au avut ca si celelatle districte valahice din Ungaria autonomia si organizatiunea proprie". Districtul Meediei (vezi mai sus Mehadia) s-a compus din Craina, din regiunile Cernei, Belarecai, Hidegului si Timisului superior.
Din "Analele Banatului", pag. 68-69, aflam ca: "Pe timpuri vechi stapanirile faceau donatiuni anumitor cavaleri si nobili, dandu-le in seama lor mai multe sate, intre care si comuna Luncavita, de pe urma carora acesti nobili trageau toate foloasele, care au durat pana la venirea turcilor in 1552. In anul 1768 s-a dat pamant la romani, iar in schimb stapanirea le pretindea la cei nobili sa organizeze in acele sate militii, instruindu-i pe toti barbatii apti de serviciu, sa apere granita de invaziunile dusmane. Ceva mai tarziu a luat fiinta confiniul militar banatean, compus din toate satele din zona granitei. Comuna Luncavita apartinea din punct de vedere militar Companiei din Teregova, insa instructia necesara se facea in sat. Aici locuia si ofiterul . La companie mergeu feciorii numai sa schimbe garda care patrula pe Cerna si pe munti, cu alti feciori din satele vecine. La Ostres, loc situat in apropiere de munti se gasea pichetul. Iata si cateva nume de ofiteri instructori din jurul anului 1804: Sublocotenent baron Seyfertitz von Psenjovsky si ajutor de sublocotenent Roth von Davidovich. Serviciul militar se facea in haine civile si cu mancare de acasa."
Poteca satului batuta de ostasi spre Teregova, de la paraul Papuserita si pana la locul numit "Turcii morti" (peste tarina) se numeste si azi "Calea Catanelor", fiind singura cale de acces spre statia de cale ferata Poarta. Batranii spun ca in anul 1888, fiind prezente autoritatile maghiare in comuna, locuitorii s-au opus la arborarea drapelului, pentru care au au fost condamnati vreo 4-5 locuitori la trei luni de inchisoare. Comuna pe vremea aceea apartinea circumscriptiei electorale Teregova.
Desi istoria spune ca pe vremea lui Ioan Corvinul s-au facut donatiuni locuitorilor de aici, totusi batranii spun ca acum 200 de ani s-au colonizat aici patru familii venite din Oltenia cu numele de Traisteu, Badea, Vuc si Serba, din care s-au format apoi familiile de azi Trastau, Badescu, Vuculescu si Serbescu. Batranii nu amintesc de existenta vreunui mare propietar in comuna.
In anul 1836 a bantuit holera, caci intr-o circulara a protopopului Lazar Radac din 11 ianuarie 1837 se cere preotului cati barbati si femei au murit: "prin veninata si napraznica boala a holerei intregul an, viata fara de vreme li s-a luat". Printr-o alta circulara a Episcopului Maxim Manuilovici din Virset din 12 aprilie 1830 evidentiaza preotii, printre care si Ioan Popovici din Luncavita, "care nefiind alt invatator, el insusi a tinut scoala spre a doua scurgere si fara de nici o plata, tinerimea a invatat si prin aceea foarte deslusit pe sine s-a facut". Se stie mai precis ca in anul 1892 a fost un cutremur de pamant, iar in iunie si septembrie 1910 un mare potop de ape. Se zice ca in anul 1896 a trecut cu trenul prin gara Poarta imparatul Franz Iosif I la ceremonia deschiderii canalului Portile de Fier. La Orsova s-a intalnit cu Carol I al Romaniei si A. Obrenovici al Serbiei. La gara Poarta ^^l-a intampinat preotul Iosif Nemoianu cu tot poporul. Preotul i-a vorbit in limba ungureasca, insa el nu l-a ascultat, plecand de la geam. Anul 1919 aminteste de o simpla trecere a armatei sarbesti care nu a lasat urme pe teritoriul comunei, fiind cantonata numai pe cateva zile, fiind izgonite de armata franceza. In scurtul timp de cantonare a armatei sarbesti pe teritoriul comunei Luncavita s-a petrecut urmatorul fapt istorisit de batrani: Fiind o nunta in toamna anului 1919, la care mireasa se aducea din satul Verendin, locuitorul Andrei Ciortan, voind sa traga cu un revolver in sus, n-a percutat si lasand mana in jos, s-au descarcat singure doua gloante in Dumitru... care canta in fata lui, omorandu-l pe loc. Atunci autoritatile sarbeasti au facut judecata pe loc, insa fiind vadita greseala, parintii celui mort au iertat pe criminal, fapta fiind savarsita din imprudenta.
Odata cu reforma agrara au fost improprietariti 10 luptatori din primul razboi mondial cu cate un jugar de teren (fanat). La a doua reforma agrara dupa cel de-al doilea razboi mondial nu s-a facut nici o impropietarire. In anul 1944 , dupa incheierea armistitiului de la 23 August, armatele germane devenindu-ne dusmane inaintau de la Dunare spre Valea Almajului, pana la 12 Km de Luncavita, la Borlovenii Noi, unde s-au intalnit cu armatele sovietice. Atunci populatia a fost nevoita sa se refugieze din calea hitleristilor, adapostindu-se o parte si in comuna Luncavita, pana s-a indepartat frontul prin zdrobirea armatelor fasciste si punerea lor pe fuga spre Oravita. Atunci a trecut prin comuna spre Teregova o divizie de artilerie rusa, incepand de la ora 1 noaptea pana la 5 dimineata, in ziua de 14 septembrie. In al doilea razboi mondial si-au pierdut viata 17 tineri intre 21 si 39 de ani din comuna Luncavita. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, comuna Luncavita a fost ferita de distrugerile razboiului, fiind situata in partea laturalnica a soselei nationale, precum si la distante mari de centre importante urmarite de dusmani. 
Lumina electrica s-a introdus in comuna prin contributia fiecarui cetatean inca din anul 1945, in aprilie 1946 fiind introdusa si in biserica.
 

2. Cadrul natural

2.1. Asezarea geografica, altitudinea absoluta si vecinatatile

Comuna Luncavita este asezata intr_o regiune deluros-muntoasa, intre grupa Carpatilor Meridionali si grupa Carpatilor Occidentali (respectiv Carpatii Banateni). Mai precis se afla asezata pe culoarul Timis-Cerna, la marginea sudica a platformei Teregova, intr-o vale de tip "butoniera", cu o iesire ingusta de-a lungul vaii paraului Luncavita, ce isi are obarsia in apropierea muntilor Semenic. 
Altitudinea absoluta in sat, la biserica, este de 452 m, iar in partea de nord la locul numit "In varf la Loga", altitudinea absoluta este de ....
Comuna Luncavita, cu populatie pur romaneasca, este asezata la 56 Km nord-vest de centrul de raion Orsova, alcatuind limita de nord a acestui raion, cu raionul vecin Caransebes. Marginea estica a comunei este comuna Domasnea, in partea de sud comuna Mehadica (numita popular Megica), spre vest se invecineaza cu satul Verendin, iar spre nord cu comuna Teregova, ce apartine raionului Caransebes.

2.2. Relieful si hidrografia teritoriului comunei in ansamblu

Comuna Luncavita este intaiul sat asezat pe versantul sudic al cumpenei apelor de la Poarta Orientala, intre dealurile ce se formeaza la marginea sudica a platformei Teregova, pe soseaua raionala Teregova-Bozovici. Mai precis, drumul partial pietruit se sfarseste in comuna Luncavita, care este cap de linie de autobus, cu ruta Orsova-Luncavita. Intre Luncavita si Teregova drumul necesita reparatii, fiind partial impracticabil in perioadele ploioase ale anului. Fiind asezata pe o vale aproximativ paralela cu aceia folosita de calea ferata si soseaua nationala Caransebes-Orsova, are acces la calea ferata numai spre nord-est, la statia de cale ferata Poarta, situata la o distanta de 3 Km, pe poteca numita "Calea Catanelor" si spre sud-est la statia Domasnea, situata la o distanta de 4 Km, pe drum de carute. 
Terenul prezinta o stabilitate destul de buna, numai pe alocuri se observa inceputuri de alunecari (de ex. in partea de nord in apropiere de podul de lemn, la intrarea in comuna). In marea sa majoritate terenul este protejat contra torentilor de perdele de paduri, in ultimul timp plantarile masive de pomi fructiferi (indeosebi pruni si meri), ducand la stabilitatea terenului. In schimb siroirea este uneori foarte puternica in comuna in perioada ploilor indelungate, datorita asezarii comunei pe terasele inclinate ale vaii paraului Luncavita. Comuna, de tip concentrat, se insiruie de-a lungul paraului Luncavita, in apropiere de latura estica curgand paraul Papuserita. Adancimea apelor freatice variaza intre 3-30 m.

3. Clima

Vara temperaturile nu trec de 20-25°C, pe cand iarna temperaturile trec uneori si peste -25°C. De reula primul inghet soseste mai tarziu de luna noiembrie, ultimul inghet ajungand in aprilie sau inceputul lunii mai. Primele brume sosesc mai devreme, gasind porumbul necules, deci in luna septembrie, mentinandu-se uneori pana la inceputul lunii mai. Precipitatiile sub forma de ploaie cad intre limitele de 700-800 mm anual. Stratul de zapada de regula netrecand de inaltimea de 70-100 cm. Vanturile dominante isi orienteaza directia dupa valea Luncavitei, vantul dominant fiind din directia de nord inspre sud.
Principalele tipuri de sol sunt cele brun-roscate si pe alocuri si cenusii de padure, formate de-a lungul timpurilor pe un strat suport de gresie granitica, mai rar pe granit pur. Vegetatia caracteristica comunei este formata din paduri de fag cu specii asociate ca: gorun, mesteacan, stejar, ulm, care inconjoara concentric comuna. Padurile de tip amestecat sunt intrerupte uneori pe piscurile dealurilor de platouri intinse, mai ales in partea nord-vestica, unde inainte se gaseau pasuni naturale. In paduri se gasesc animale ca: veverita, iepurele, mai rar lupul si vulpea, iar mai sus spre munte ursul.

4. Date privind teritoriul

Suprafata comunei Luncavita este de 2820 ha, aici fiind inclusa si suprafata agricola apartinatoare comunei. Comuna Luncavita este de tip concentrat, asezare concentrata dispusa pe o lungime de 450 m, de-a lungul vaii cu acelasi nume si o latime pe plan drept de 200-250 m. Numarul gospodariilor se ridica la 347, cu un numar mediu de 4 persoane pe gospodarie. Presupunem ca in viitor comuna se va dezvolta mai mult in lungime, deoarece spatiul necesar pentru dezvoltare in latime nu exista, conditiile naturale impiedicand dezvoltarea sa. Locuitorii comunei graviteaza mai mult spre nord, azi si in trecut mai ales spre centrele Resita, Caransebes si Otelu Rosu. Pentru deplasari de munca, aprovizionare si desfacere de produse se prefera centrele enumerate mai sus, legatura cu orasul Orsova fiind mai mult administrativa. Se precizeaza ca in viitor comuna Luncavita se va dezvolta mai mult in domeniile pomicol si zootechnic. Se prefera ca in viitor sa se treaca la valorificarea centralizata a fructelor (inclusiv a celor de padure), precum si valorificarea centralizata a tuicii.

5. Populatia

La recensamantul din 15 Martie 1966 numarul populatiei comunei era de 1397 de locuitori. Numarul locuitorilor in anul 1946 era de 1128, cu un numar de 163 de case. Populatia este pur romaneasca. Miscarea populatiei in perioada 1956-1966 este in derscrestere, in proportie de 15%, acest lucru datorandu-se plecarii locuitorilor la lucru, mai ales spre centrele Resita si Caransebes. Mortalitatea generala pe aceasta perioada este in proportie de 20%, sporul natural fiind in proportie de 50%. Casatoriile (date pe ultimii 20 de ani) ajung la 20-30 pe an, varsta mijlocie atat la barbati, cat si la femei fiind de 20-25 de ani. Divorturile pe aceeasi perioada au avut loc in proportie de 1%, causele fiind urmatoarele: casatorii premature, uneori din interesul parintilor. Numarul mediu al copiilor pe familie este de 3 (trei) copii. Sporul mediu al populatiei stabile se estimeaza la 10% pe an, cauzele fiind afluxul generatiilor spre scoli in vederea specializarii.
Deplasarile zilnice ale populatiei stabile ocupate in agricultura se fac in perimetrul comunei Luncavita, la salase. In afara de acestea, aproximativ 30-40 de locuitori fac deplasari zilnice la tunelul Poarta, unde lucreaza mai ales in perioadele nefavorabile muncilor agricole. Distanta parcursa este de 3 Km, poteca ce trece peste dealul Talvii. Deplasarile periodice ale populatiei le putem clasifica in doua categorii: pentru munca si cumpararea produselor necesare gospodariilor, precum si valorificarea produselor ce prisosesc in gospodarii. Deplasarile pentru munca ale populatiei sunt saptamanale si bisaptamanale, deci periodice in anotimpul de iarna, in restul anului fiind zilnice pentru aproximativ 45-50 de muncitori care lucreaza in industrie si constructii in centrele Resita, Caransebes, Otelu-Rosu. Mijloacele de deplasare sunt: pana la gara Poarta pe jos, iar de aici cu trenul. Deplasarile populatiei pentru cumpararea produselor necesare gospodariilor, cat si valorificarea produselor ce prisosesc in gospodarii se fac de regula in anotimpurile de toamna si iarna, mai ales spre orasele Resita, Timisoara si Turnu Severin.